ISTORIA ŞCOLII NOASTRE 18 Aprilie 1832 – Şcoala Naţională

istoria şcolii noastre 18 aprilie 1832 – şcoala naţională după absolvirea cursului organizat de eforia şcoalelor la colegiul sf. sava d

ISTORIA ŞCOLII NOASTRE
18 aprilie 1832 – Şcoala Naţională
După absolvirea cursului organizat de Eforia Şcoalelor la Colegiul Sf.
Sava din Bucureşti pentru pregătirea primilor învăţători ai şcolilor
publice, ierodiaconul Dionisie Romano este numit „profesor naţional”
la Buzău. Aici găseşte o casă insalubră în mahalaua Greci, aproape de
iazul morilor, în care tânărul director, la numai 26 de ani, îşi va
desfăşura activitatea.
În primul an, Şcoala Naţională sau Începătoare avea cincizeci de
elevi, împărţiţi în trei clase; şcoala avea şase bănci, iar ca
material didactic – câteva exemplare din „tabelele citirii, catihis şi
aritmetică”, după cum scria Dionisie Romano într-un raport din 21
aprilie 1832 trimis Eforiei Şcoalelor Naţionale.
Anul şcolar avea două semestre, cu examene la sfârşitul fiecărui
semestru şi un examen la finele anului, în prezenţa autorităţilor
locale, a părinţilor, a elevilor şi altor invitaţi.
Ca obiecte de studiu, în clasa I se preda: „citirea după tablă şi
scrierea după model; citirea slobodă, scrierea curată, declinaţii şi
conjugări de aritmetică şi cele patru conjugări”; la clasa a II-a:
„catihisul, geografia, frângerile de aritmetică şi scurtări de
gramatică”; la clasa a III-a, predarea se făcea după sistemul
lancasterian.
Notarea elevilor se făcea cu note de la 1 la 4: „elevii silitori erau
notaţi cu 1 simplu sau 1 eminent, cei de mijloc cu 2 şi 3, iar cei de
tot proşti, cu 4”. Pentru a urmări pregătirea elevilor, Dionisie
Romano, adept al colaborării părinţi – şcoală, a instituit un sistem
de corespondenţă şi întâlniri periodice cu părinţii, fiind iniţiatorul
primului carnet de note al elevului.
Deoarece numărul elevilor era în creştere, Dionisie Romano solicită
autorităţilor construirea unui nou local de şcoală. Cu sprijinul
episcopului Chesarie, la 10 decembrie 1833 este dat în folosinţă noul
local situat în Uliţa târgului, pe un teren aflat în proprietatea
bisericii „Sf. Voievozi”, astăzi biserica „Sf. Îngeri” din centru.
Curând şi acest local devine neîncăpător. Neobositul ierodiacon face
numeroase demersuri pe lângă autorităţile locale şi centrale pentru
construirea unei noi clădiri. Construcţia începe în 1839, este dată
provizoriu în folosinţă la 16 septembrie 1840 şi terminată în 1842,
devizul ridicându-se la 11.536,39 lei. Sala de clasă avea lungimea de
7 stânjeni şi 4 stânjeni lăţime, iar clădirea mai dispunea de încă o
sală mai mică şi două încăperi.
Deoarece în 1838 se înfiinţase Şcoala Normală sau Preparandie
destinată pregătirii viitorilor învăţători pentru şcolile din satele
judeţului, Dionisie Romano face noi demersuri pentru construirea unui
local adecvat.
1843 – primul local de şcoală din Muntenia
Stăruitor şi entuziast, Dionisie Romano realizează şi acest local de
şcoală situat „pe uliţa ce merge de la Manolache bogasieru la
mănăstirea Banu” (pe actuala stradă Bistriţei) ce era compusă din trei
clădiri: una cu două odăi şi o sală mare, podite cu scânduri, folosită
pentru ţinerea cursurilor, a doua, cu două odăi, pardosite cu cărămidă
şi a treia, atenanse.
După 11 ani de apostolat pentru învăţământul public buzoian, Dionisie
Romano este numit director la Seminarul Teologic din Bucureşti, locul
lui la conducerea Şcolii Naţionale fiind luat de Scarlat Turnavitu,
apoi de Ion Costinescu. După Revoluţia de la 1848, şcolile sunt
închise, cursurile reluându-se abia pe 1 noiembrie 1851 cu 170 de
elevi, director fiind numit Canella Ciorogârleanu.
De la 15 ianuarie 1859 – caractere latine în actele oficiale ale
statului şi în şcoli
Trecerea la caractere latine constituie un moment deosebit în istoria
învăţământului românesc. Situaţia politică din Europa a favorizat
unirea principatelor române, cât şi „integrarea” limbii române, prin
grafie, în familia limbilor de origine latină.
Noua programă şcolară, elaborată pentru anul şcolar 1858/1859,
prevedea ca durata de studiu pentru şcolile din capitalele de judeţe
să fie de patru ani, iar ca discipline de studiu: aritmetica, citirea,
scrierea, catehism, noţiuni practice de agricultură şi desen,
geografie, istorie.
Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1
În 1862, municipalitatea Buzăului hotărăşte construirea unui nou local
pentru „Şcoala Nr. 1 de Băieţi”.
15 octombrie 1865 este data la care impunătoarea clădire pentru acea
vreme, construită în stil neoclasic, este dată în folosinţă. Era
situată pe locul actualei şcoli, pe strada care lega odinioară Aleea
Episcopiei de Biserica Banu. Clădirea era „o frumoasă şi spaţioasă
şcoală” cu şapte săli, din care patru săli de clasă, două holuri şi
camera pentru bibliotecă. Prima şcoală publică din Buzău, înfiinţată
de Dionisie Romano în 1832, devine acum Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1.
În anul 1867, şcoala avea 351 de elevi şi 5 învăţători.
Şcoala Naţională – pepiniera viitoarelor şcoli buzoiene
Timp de peste trei decenii, unitatea şcolară înfiinţată de
ierodiaconul Dionisie Romano a fost singura şcoală publică din Buzău,
cu excepţia celor particulare. După Unirea Principatelor, învăţământul
cunoaşte o dezvoltare semnificativă, ca urmare a creşterii populaţiei
urbane şi a dorinţei părinţilor de a-şi da copiii la şcoală. Şcoala de
Băieţi Nr. 1 devine neîncăpătoare. De aici se despart clase, rând pe
rând, înfiinţându-se şcoli noi.
Din cauza demixtării impuse în 1852, cu elevele şcolii s-a format
Şcoala de Fete Nr. 1, care se va muta într-un alt local.
Tot de la Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1, prin 1867, se desprinde o
nouă clasă I, de fete, paralelă, denumită Şcoala Divizionară de Fete
Nr. 2. Pentru aceasta se construieşte o frumoasă clădire, între
1894-1895, pe Bulevardul N. Bălcescu. Şcoala de Fete se mută în noul
local în anul şcolar 1895/1896, împreună cu Şcoala Primară de Băieţi
Nr. 3, căreia ministerul îi schimbă numărul din 3 în 2, din cele două
unităţi provenind actuala Şcoală Nr. 1 (Cpt. Aviator Mircea T.
Bădulescu).
În mai 1867 se înfiinţează Şcoala Primară de Băieţi Nr. 2, tot ca
divizionară a Şcolii de Băieţi Nr. 1. Şcoala îşi completează
efectivele cu elevi din cartierul Sârbăria şi în 1888, împreună cu
Şcoala Primară de Fete Nr. 3, formează o nouă unitate şcolară,
numindu-se, din 1896, Şcoala Primară Nr. 3.
Şcoala Primară de Fete Nr. 3 s-a desprins de Şcoala Primară de Fete
Nr. 1, în anul şcolar 1877/1878.
La 3 septembrie 1876, Consiliul Local al Buzăului votează înfiinţarea
gimnaziului „T. Vladimirescu”, care va funcţiona tot în localul Şcolii
Primare Nr. 1 până în 1890, când se mută în propriul local, devenind
Liceul „Al. Haşdeu”, azi Colegiul Naţional „B.P. Haşdeu”.
Şcoala noastră a fost cu adevărat o „pepinieră” a învăţământului
primar buzoian din secolul al XIX-lea. Flacăra culturii naţionale,
aprinsă aici de Dionisie Romano, s-a răspândit treptat în tot Buzăul.
Şcoala Primară de Băieţi şi Fete Nr. 1 „Dionisie Episcopul”
În anul 1890, Şcoala de Băieţi Nr. 1 este renovată şi amenajată pentru
a primi şi Şcoala Primară de Fete Nr. 1, constituind astfel Şcoala
Primară de Băieţi şi Fete Nr. 1 “Dionisie Episcopul” primind numele
celui care poate fi considerat părintele învăţământului buzoian.
Învăţământul public buzoian în perioada 1890-1948
La sfârşitul sec. al XIX-lea Buzăul cunoaşte o dezvoltare
semnificativă. Populaţia municipiului ajungea la 19.427 de locuitori,
în 1894, din care însă 63,3% erau analfabeţi. În Buzău existau 5 şcoli
primare de băieţi şi 3 de fete, din care două de băieţi şi una de fete
erau particulare.
La începutul sec. al XX-lea Buzău devine un oraş modern din punct de
vedere urbanistic, graţie primarului Nicu I. Constantinescu, simbolul
său devenind Palatul Comunal (1903).
Învăţământul buzoian se extinde, atât prin număr de unităţi şcolare
cât şi prin formele de şcolare (se înfiinţează şcoli profesionale,
secundare, confesionale).
La şcoala noastră numărul elevilor este în creştere. În 1905, pe lângă
şcoală funcţiona şi un curs pentru adulţi. Documentele vremii
consemnează dese schimbări ale destinaţiei localului.
Aici a funcţionat, din anul şcolar 1922/1923, Şcoala Secundară de Fete
(cunoscută şi sub denumirea de Externatul de Fete), până în 1931 când
şcoala se mută în noul local construit în str. Independenţei, astăzi
Colegiul Naţional “ M. Eminescu”.
În anul şcolar 1942/1944 Şcoala Primară de Băieţi Nr. 1 era
frecventată de 162 de elevi, iar Şcoala Primară de Fete Nr. 1 de 164
de eleve.
După război, în 1946, Primăria alocă 10 milioane de lei pentru
recunoştinţa clădirii distruse de nemţi în august 1944.
ŞCOALA “EPISCOP DIONISIE ROMANO”
1832-1890-1955-1985-2002
Cei cinci ani reprezintă jaloanele evoluţiei unităţii noastre. De la
„bojdeucile” pe care se chinuia să le construiască Dionisie Romano, la
şcoala modernă de astăzi dotată cu mobilier adecvat şi material
didactic au trecut 175 de ani. Este istoria unităţii noastre şi nu ar
trebui să ne fie indiferentă, fie că suntem elevi sau cadre didactice.
Localul actual a fost construit în perioada 1956-1959, clasele
funcţionând în tot acest timp în clădirea din str. Al. Marghiloman nr.
29, cât şi în Bariera Brăilei.
În timpul conducerii comuniste, numele de “Dionisie Episcopul” a fost
înlăturat. Din motive ideologice,învăţământul a cunoscut mari
transformări de structură, schimbări de nume şi de numere ale
unităţilor şcolare. Din documentele vremii rezultă că unitatea noastră
a avut următoarele denumiri:
1950/1951-Şcoala Elementară Mixtă Nr. 9
1955/1956-Şcoala Elementară de 7 ani Nr. 5
1963/1964-Şcoala Generală de 8 ani Nr. 5
1965/1966-Şcoala Generală Nr. 5
1985/1986-Şcoala Generală cu cls. I-VIII Nr. 5
2002/2003-Şcoala cu cls. I-VIII “Episcop Dionisie Romano”.
2002- anul schimbării denumirii
Pentru posteritate, la 28 martie 2002, Consiliul Local al
municipiului Buzău adoptă Hotărârea Nr. 55, cu 25 de voturi pentru,
privind atribuirea denumirii “EPISCOP DIONISIE ROMANO” şcolii cu
clasele I-VIII Nr. 5 Buzău. Nimeni nu ştie însă cui i-a aparţinut
iniţiativa. Insistând de trei ori pe lângă două directoare,
coordonatorul revistei R.E.I. a reuşit să determine schimbarea
denumirii şcolii noastre. Iată că s-a revenit într-un fel la denumirea
din 1890, care era “Dionisie Episcopul”. Acţiunea de sfinţire a şcolii
de către P.S. Epifanie, episcopul eparhiei Buzăului şi Vrancei a
produs o vie emoţie în rândul elevilor de atunci.
Fie ca urmaşilor, urmaşilor noştri să le fie insuflată aceeaşi
dragoste faţă de personalităţile care ne –au marcat istoria.
2007, sfinţirea plăcii comemorative
175 DE ANI de învăţământ în limba română la Buzău
Promovarea culturii prin învăţătură a constituit idealul acestora. Nu
întâmplător Dionisie Romano afirma că a slujit „cu credinţă şi cu zel
naţiunii române”.
Prin activitatea sa pe tărâm cultural şi monahal, episcopul Dionisie
Romano se înscrie în panoplia oamenilor de seamă ai României ce au
contribuit la făurirea culturii româneşti. La împlinirea a 175 de ani
de la înfiinţarea şcolii la Buzău, opera acestui OM trebuie să fie mai
bine cunoscută de contemporani şi mai ales de elevii şi profesorii
acestei şcoli.
prof. Ştefan Poncea,
Şc- „Ep. Dionisie Romano” Buzău